Scaldati in soarele de ianuarie

Aventuri la pescuit
Share

Satui de zilele Babei Iarna, de stat in casa la mesterit monturi, ne-am hotarat a parasi barlogul pentru o cura de aer proaspat siozonat, asa cum poti respira numai pe tarmurile "Marii de la Bicaz". Desi nu speram la vreo izbanda asupra "teposilor", asa sunt supranumiti bibanii prin zona unde ne facem noi veacul prin lumea asta, ne-am luat si unditele si ceva viermusi cu noi, doar, doar o pica ceva.



La plecarea din Piatra, cerul, acoperit de nori cenusii, ne privea chioras prin ceata ce nu reusea sa se ridice la mai mult de cinci-sase metri deasupra asfaltului umed. dar asta nu ne-a descurajat deloc. Am plecat cu o incapatanare demna de o cauza mai nobila, dar ce poate fi mai frumos si, mai ales , mai sanatos decat dorinta de a-ti mai clati plamanii cu ceva aer curat. Si, in privinta asta, chiar ca n-am dat gres : de pe la Pangarati, cerul a inceput a se limpezi. Pe albastrul sau pur se. desenau cu linii ferme siluetele de un verde inchis al muntilor acoperiti cu paduri de brad. Piciorul apasa nerabdator pe acceleratie, dornic , parca sa se strecoare pe cararile intortocheate ce se tes pe malul lacului, adica al "marii" noastre.



Nici nu ne-am dat seama cand am ajuns la Bicaz si de acolo pana la Potoci nu mai era decat o azvarlitura de bat. Cu cat urcam, cu atat aerul se simtea mai rece si peticele de zapada se indeseau, transformandu-se pe nesimtite intr-o plapuma compacta. Am propus prietenului meu sa lasam masina la soseaua principala si sa ne continuam drumul apostoleste, dar ideea mea nu a prins. Parca mai mult l-am ambitionat! Asa ca ne-am continuat aventura, desi portiunile acoperite cu gheata erau din ce in ce mai dese. Iar drumul ingust se strecura pe langa albia paraului Potoci, pana spre malul lacului. As fi coborat bucuros , ca sa continui drumul pe jos, dar optimismul prietenului meu imi reprima orice initiativa de aceasta natura. Asa ca am ramas in masina sa risc alaturi de el. Pana ce ni s-a infundat! Intr-un loc, drumul traversa paraiasul. Cobora vertiginos spre albie, o traversa, apoi urca nabadaios pe malul celalalt, intr-o panta si mai abrubta! Si era acoperit cu gheata, ba si inclinat spre parau. Ce mai, o mica prapastie, dar destul de mare ca sa ne facem flenduri daca masina ar fi derapat. Dar, vorba ceea, tot raul spre bine! La iesirea din parau era un prag de gheata peste care nu se putea trece, si pe care Nicu l-a observat la timp. Ne-am oprit exact in mijlocul apei! Inainte nu se mai putea, de intors nu era loc, de stat in parau pana la sosirea unor vremuri mai bune nici nu putea fi vorba. Singura solutie era ca Nicu sa dea masina in marsarier, ca sa poata iesi. A dat inapoi, a iesit din parau, dar pe la jumatatea pantei, cauciucurile patinau si masina era gata-gata sa se prabuseasca in apa de la cativa metri, nu prea multi, dar suficienti sa obtinem o gramada de ... fier vechi! Pe la porti pe dupa garduri, ochi curiosi ne spionau, si posesorii lor erau gata sa intervina la cel mai mic semn, dar asteptau sa-l facem. Dupa mai multe incercari nereusite, ne-am dat seama ca nu avem decat doua solutii: ori sa asteptam primavara sa se topeasca gheata, ori sa cautam vreun crestin cu vreo cabalina mai voinica, dispus sa ne scoata din dandanaua in care ne-am bagat singuri. Ne cam jenam, dar cu rusinea mori de foame, sau astepti bine-mersi primavara. Cum am iesit din masina si am facut cativa pasi, a si aparut ajutorul: un muntean slabanog, cu gatul cam uscat, dispus sa ne scoata din incurcatura, daca am fi fost si noi dispusi sa-l ajutam pe el sa-si potoleasca setea. Bineinteles ca ne-am aratat bucurosi, numai sa ne scoata din parau. In cateva minute a si aparut cu o slabatura de cal si, la privirile noastre cam neincrezatoare ne-a raspuns ca animalul cu pricina avea experienta in domeniu, fiindca nu eram primii care trecusera printr-o asemenea aventura si ca el pregatise totul de cand ne-a vazut trecand la vale. Adevarul e ca slabanogul s-a opintit un pic, dupa ce stapanul l-a inhamat la ... masina, si a reusit ce nu reusisera caii putere ai Scoditei: ne- salvat de la greu!



Dupa asemenea "aventura", niste oameni normali ar fi plecat frumusel acasa, multumiti ca au scapat doar cu atat, dar noi tineam cu totdinadinsul sa ajungem pe malul lacului si sa pescuim, asa ca am lasat masina in ograda omului, ne-am luat ranitele in spinare si am pornit-o voiniceste spre apa. Soarele se ridicase binisor cand am iesit din catunul Potoci. Malurile acoperite cu zapada straluceau orbitor, brazii se aplecau sub greutatea omatului si intreaga natura ne oferea un spectacol rar, cu carenumai la munte poti sa te delectezi, intr-o zi senina de ianuarie. Ce mai conta ca era sa ne prabusim cu masina in prapastie? Ce sa mai plangem dupa cei cativa lei pe care ii dadusem omului cu calul?(De fapt nu"noi", ci Nicu).Natura ne rasplatea din plin cu preaplinul de frumusete pe care ni-l asternea dinaintea ochilor! Ne-am ales un loc, unde ne mai incercasem norocul si alta data, am nadit , am desfacut unditele, am tatonat adancimea, am lansat nerabdatori, am asteptat rabdatori, am schimbat locul, am schimbat carligele, am schimbat momeala, am trecut pe celalalt mal, dar in zadar! Si era un cer senin cum ii oglina! Apa era clestar, soarele ne scalda in lumina lui blanda si prietenoasa, dar pestii nu se trezisera inca din somnul lor hibernal. Si cata frumusete in jur, dar se vede treaba ca bibanii, clenii si scobarii pe care-i visam noi nu erau chiar atat de romantici, ca sa nu zic prosti,ca sa guste frumusetea acelei zile de ianuarie, sau macar viermusii cu care incercam sa-i ademenim si sa-i scoatem din culcusul lor de ape, ca sa ne tina tovarasie, pe uscat, la baia de raze cu care ne rasfata pe noi acel soare prietenos de ianuarie.



Pierzandu-ne total increderea in puterea noastra de convingere, ne-am intors spre mult incercata si mult credincioasa Scodita, cu tolbele goale, dar cu inimile pline, cu bucuria ca ne-am incarcat bateriile pentru inca o saptamana de lucru in vantul, in ceata si inploaia care a reinceput, de cum am ajuns la Pangarati si ne-a insotit insistent pana acasa. Ca sa regretam ca n-am mai zabovit pe la Potoci..., scaldati in soarele de ianuarie!



Lupion

Scaldati in soarele de ianuarie : 3 comentarii

  • frumos mi-o placut' felicitari :) mai scrie.... :) salut'!

  • frumos!probabil nu e prima oara cind scrii asa ceva,mai rar pe aici la asa nivel!!bravo!!sper ca nu l-ai copiat de undeva, ca noi aici pe pescuit mania sintem deja vaccinati cu atitea falsuri. ca atunci cind vedem asa ceva ne fuge imediat gindul la fuga dupa puncte .daca esti pe barba ta, astept cu nerabdare urmatoarea intimplare sa ne-o descrii.oricum a fost o placere sa citesc descrierea aventurii tale

  • salut. sa sti ca e ceva. esti scriib? acum, far misto, e de treaba nuvela. cu respect,atti