Modificari in fauna noastra piscicola

Despre pesti
Share

Modificari in fauna noastra piscicola

     Se stie ca in epoca istorica au intervenit schimbari in fauna tarii noastre: au disparut brebul si castorul, zimbrul si bourul, colunul su magarul salbatic; pe de alta parte, s-a imputinat capra neagra, dropia si potarnicgea. In schimb s-au introdus specii noi, cum e curcanul, fazanul si bizamul, precum si varietati noi ale speciilor existente, ca oile merinos, diferite soiuri de gaini, rate si gaste, etc. Un fenomen similar s-a petrecut si in lumea apelor noastre, unele specii de pesti au disparut din regiuni intregi unde altadata existau in mare numar, altele s-au imputinat considerabil si, daca nu se vor lua masuri de crutare, vor disparea si ele. A disparut astfel din foarte multe ape de munte lostrita, cel mai mare salmonid de la noi. La inceputul sec.XIX, Dionisie Fotino afirma ca, in afara de o „multime de pastravi” se gaseste si „un soi de pastravi numiti lostrite; sunt mari de pana la sapte ocale; sunt mai de pret decat toti ceilalti pesti”. Naturalistul sas E. A. Bielz., in lucrarea sa privind Transilvania(1857), ne spune ca lostrita se afla  si in apele raurilor Jiu, Olt si Muresul superior. De atunci incoace, pescuitul fara crutare a facut sa dispara acest pretios salmonid din foarte multe ape. Astazi lostrita mai exista numai in Bistrita moldoveana si in afluentul ei Dorna, precum si in Tisa superioara si in afluentui ei Viseul. Se bucura de un regim de crutare, in ultimul timp s-au facut incercari de a se popula unele ape moldovene cu puiet de lostrita, obtinut in crescatorii.

     Au disparut de asemenea sturionii mari din Mures. Acesti sturioni urcau, impreuna cu cega, din Dunare pe Tisa si apoi pe Mures. J. Benko, in descrierea pe cre o face Transilvaniei, spune ca morunul si sipul devenisera foarte rari in Muresul inferior, dupa 1780. Nisetrul a existat in acest rau pana in a doua jumatate a sec. XIX. Astazi toti acesti sturioni mari nu se mai gasesc in Muresul inferior de pe teritoriul roman; a ramas numai cega, care si ea e foarte rara. A disparut in schimb cega din Olt.

Fenomenul cel mai ingrijorator este ca s-au  imputinat considerabil sturionii chiar in Dunare si in portiunea de mare din fata gurilor ei. In secolele trecute, acesti sturioni erau in numar foarte insemnat si constituiau bogatia cea mai pretuita a fluviului. Izvoarele istorice sunt unanime si concludente in privinta aceasta. Italianul Sivori noteaza „infinitatea de moruni sau alti pesti mari”ce se prind in Dunare. Calugarul italian Niccolo Barsi arata ca zilnic se aduceau la Chilia de catre pescari o mie si chiar doua mii de sturioni, ceea ce trebuie inteles in sensul ca aceasta cifra cuprindea tot felul de sturioni, de la morun si nisetru pana la pastruga si cega. Se prind anual atati moruni, incat carnea lor, sarata, produce circa 1000 de lei venit (sec. XVIII), un examplar de morun ajungand la 4 lei.

     Pescuitul acestui sturion continua sa fie foarte activ si in regiunea Portilor de Fier, ne-o spune austriacul Johann Friedel (1768) . La fel Sulzer (1780) stie si el ca pescuitul morunului si nisetrului era asa de abundent, atat la Dunarea de jos, in regiunea Braila-Galati, cat si la Portile de Fier. Dar pescuitul intens nu intarzaie sa-si produca urmarile: numarul sturionilor incepe sa scada. Inca in 1835 J.De Hagemeister constata ca morunul e mult mai putin abundent, ca se gaseste acum nu ami in Dunare si acolo in cantitati mici. Scadere se accentueaza considerabil la finele sec. XIX si inceputul sec. XX, dupa o statistica: 1895-1908  sau prins in medie pe an 681500 kg, sa se ajunga in 1941-1946 la 156000 kg. Nu numai ca numarul bucatilor a scazut enorm, nu numai ca nu se mai prind exemplare gigantice ca altadata, dar specia de sturioni nu mita sip si viza au devenit o raritate.   


     Aceeasi scadere ingrijoratoare se constata si in ceea ce priveste scrumbia de Dunare; fenomenul este similar si paralel cu acela al sturionilor.

     Alaturi insa de procesul de imputinare a  unor specii si chiar de disparitia altora pe o arie considerabila, are loc si un proces in sens contrar, de adaugire a unor specii noi. Introducerea acestor noi specii s-a facut pe cale obisnuita, a transportului involuntar, pe labele si penele zburatoarelor de apa migratoare, ala icrelor embrionate respective.

     In ultimul secol, un fenomen voluntar, prin introducere de catre om a unor specii noi, in vederea imbogatirii faunei piscicole, in 1886 s-a introdus in Dunare de catre Societatea germana de piscicultura specia de peste: Anghila, care s-a raspandit pana la Dunarea maritima. Incununate de succes au fost si incercarile de a adapta la noi alti doi salmonizi, pastravul curcubeu si fantanelul, cel dintai s-a aclimatizat foarte bine si face azi o concurenta redutabila pastravului indigen.

      O noua specie, introdusa tot in sec. XX, dar in Banat, unde e azi frecvent, a fost somnul pitic sau american, zis si „ somnicas” si „opt mustati”. Se mai gaseste si  in Somes, unde se pare ca a fost introdus in 1910 de U.R.S.S. O alta specie noua, iarasi de origine americana, este carasul galben, numit in diferite locuri: regina pestilor sau soare sau imparatul pestilo, etc. Asemanator cu precedentul este carasul argintiu, care apare in Dunare din 1930. Mentionam apoi gambusia si coregonul.

     In sfarsit, pentru cresterea in helesteie s-a introdus cu succes crapul galitian si crapul  de Lausitz, amandoua soiuri nobile. Cu toate aceste noi specii si varietati introduse, balanta este deficitara, ele nu pot compensa nici pe departe scaderile suferite prin imputinarea sturionilor, a scrumbiei de Dunare, a lostritei. Ceea ce nu inseamna insa ca, alaturi de masurile pentru mentinerea si inmultirea speciilor in regres, nu trebuie continuata, cu toata hotararea, si o politica de introducere a noi specii, din cele care se pot adapta conditiilor de viata din reteaua hidrografica romaneasca. 

 

 

 

Modificari in fauna noastra piscicola : 0 comentarii

Nu exista comentarii