Specii de crap
- PescuitMania
- 16-05-2025
- 111
- 5

Cuprins
Crapul (Cyprinus carpio) este un pește originar din Asia, care s-a răspândit aproape pe tot globul, populând apele dulci și salmastre. Este o specie omnivoră, care se hrănește cu plante acvatice, insecte, viermi, crustacee și moluște.
Poate atinge lungimi de până la 1 metru și greutăți de peste 40 kg, iar cel mai mare crap prins până acum a avut 68 de kilograme.
Hai sa vedem care sunt speciile de crap existente
Crapul comun - common carp
Este cea mai răspândită formă și descendentul cel mai apropiat de crapul sălbatic. Are corpul acoperit complet cu solzi uniformi. Este recunoscut pentru rata sa de creștere rapidă.
Fata de caras, are la baza gurii doua mustăți tactile, spatele este curbat, intr-o măsura mai mica sau mai mare. Culoarea brun-argintie, depinde de mediului in care trăiește.
Primăvara si toamna, prefera hrana de origine animala (rame, viermuși, larve, scoici iar exemplarele mai mari câteodată raci si peștișori), iar vara prefera hrana de natura vegetala( porumb plante etc).
Este mai îndesat si mai greu decât toți ceilalți crapi.
Crapul oglinda (crap Salonta)
Se caracterizează prin solzi mari, strălucitori, dispuși neregulat și de diferite dimensiuni. Poate avea puțini solzi sau petice de solzi pe corp, restul fiind piele. Unele exemplare pot avea chiar trei rânduri de solzi pe spate, un rând pe linia mediană și câțiva de-a lungul marginii dorsale.
Crapul golaș - Cyprinus carpio nudus
Asemănător cu crapul oglinda, doar ca este lipsit total de solzi de pe corp. Are gura orientata in jos, prevazuta cu doua mustăți tactile.
Este cel mai longeviv si mai mare dintre toți crapii ajungând pana la vârste de 40 de ani si greutate peste 40 kg greutate la care are o forma aproape rotunda iar capul este mult mai mic in comparație cu corpul. Se hrănește si se comporta ca si crapul comun.
Amurul (cteno, cosașul)
Amurul, sau cosașul (Ctenopharyngodon Idella), este un pește de apă dulce, originar din fluviul Amur din Asia de Est (de unde îi provine și numele). Este o specie din familia Ciprinidelor, la fel ca și crapul comun, dar se distinge prin anumite caracteristici.
Amurul are un corp alungit, fusiform, aproape cilindric, cu o formă hidrodinamică, care îi permite să se miște rapid prin apă. Această formă i-a adus și denumirea populară de „torpilă”.
Amurul este predominant fitofag (erbivor), hrănindu-se în special cu plante acvatice (atât subacvatice, cât și palustre). Această caracteristică l-a făcut să fie utilizat în multe zone pentru controlul vegetației acvatice excesive din lacuri și canale. Pe lângă plante, poate consuma ocazional și insecte, viermi sau crustacee mici.
Novacul si fitofagul (crapii chinezeștii)
Crapi de mari dimensiuni, din cauza hrănirii forțate.
Novacul (Hypophthalmichthys nobilis) cunoscut și sub denumirea de crap argintiu nobil sau sângerul-mare, este o specie de pește care se hrănește în principal cu zooplancton (organisme microscopice animale).
Novacul poate atinge lungimi considerabile, de până la 1.46 metri și greutăți de peste 60 kg.
Fitofagul (Hypophthalmichthys molitrix) - Crapul argintiu comun - Fitofagul, cunoscut și sub denumirea de sânger sau crap argintiu, este o specie de pește care se hrănește, așa cum îi sugerează și numele, cu fitoplancton (organisme microscopice vegetale, alge).
Fitofagul are un corp mai alungit și mai plat lateral decât novacul, și un cap proporțional mai mic. Gura este de asemenea orientată în sus. Solzii sunt mici. Culoarea este predominant argintie, cu un luciu metalic, și nu prezintă petele sau dungile caracteristice novacului.
Diferența majoră dintre novac și fitofag constă în dieta lor principală:
- Novacul este un zooplanctonofag
- Fitofagul este un fitoplanctonofag
De asemenea, termenul "fitofag" este uneori folosit generic pentru orice pește care se hrănește cu plante sau alge, ceea ce duce la confuzie cu amurul (cosașul), care este un erbivor macrofitofag (consumă plante acvatice mari), spre deosebire de fitofagul care consumă fitoplancton.
Crapul este un pește foarte popular în România, atât pentru pescuitul sportiv, cât și pentru consum. Se găsește în majoritatea lacurilor și râurilor mari din țară, inclusiv în Dunăre.
Fi la curent cu noutățile in materie de pescuit - urmărește pagina de Facebook Pescuit ManiaAbonează-te la Canalul de WhatsApp PescuitMania.ro
specii de crapi sunt destule :) mai greu e cu prinsul lor.
oricum frumoasa prezentare, nu stiam ca sunt atatea specii in romania de crap
asa este dar eu mi-am indreptat atentia asupra celor pe care ii stiu mai bine
ar mai fi de completat aici:
-buffalo,scoicarul si crapul de siam
bineinteles nu trebuie uitat si crapul ornamental japonez (crapul koi).
cu exceptia crapului de siam,si crapul buffalo,si scoicarul si crapul koi se gasesc la noi in tara.
w.w.w.youtube .com/carp live.vizionare placuta
misto.pt.exemplificare,cine vrea sa vada exact cum mananca crapul:http://www.youtube.com/watch?v=-cchvix-rsw&feature=fvw